Am urmărit fascinați (sau înspăimântați) filme ca Psycho (1960), Fight Club (1999) sau mai recent Shutter Island (2010). Nu putem să nu ne întrebăm dacă tipul de tulburare prezentată în aceste filme, personalitatea multiplă, este într-adevăr o tulburare reală sau doar o închipuire exagerată a scenariștilor. Sau poate că ne-am întrebat dacă nu cumva vreo persoană cunoscută ar putea avea o astfel de tulburare.

Ce este personalitatea multiplă?

Tulburarea de identitate disociativă, sau personalitatea multiplă cum o știm noi, este o tulburare de tip psihiatric. În astfel de cazuri, pacientul dezvoltă mai multe personalități (disociate). Astfel, personalitatea așa cum o cunoaștem este fragmentată în două sau mai multe alter-ego-uri foarte diferite. Fiecare are propriul său mod de a se comporta și de a interacționa, iar de multe ori identitățile nu pot comunica între ele. Acest fapt este resimțit de către persoana în cauză ca o pierdere a memoriei.

Uneori, printre multiplele personalități, poate exista și una dominantă, care controlează comportamentul în majoritatea timpului. Schimbarea de la o personalitate la alta poartă numele de „switching” și poate dura minute, ore sau chiar zile întregi.

Care sunt cauzele apariției personalitatea multiplă?

Deși cauzele tulburării de identitate disociativă sunt încă vagi, cercetările arată că tulburarea reprezintă probabil un răspuns psihologic la tensiunile interpersonale și de mediu, în special în anii copilăriei timpurii. De cele mai multe ori este vorba de neglijența emoțională sau un abuz care interferează cu dezvoltarea personalității. Mai mult de 99% dintre persoanele care dezvoltă tulburări disociative au recunoscut în istoria personală probleme personale. Aceastea au fost probabil recurente, grave sau chiar le-au pus viața în pericol într-o perioadă sensibilă a copilăriei (de obicei, înainte de varsta de 9 ani).

Se pare că disocierile pot apărea și dacă a fost vorba de neglijența persistentă sau abuz de tip emoțional, chiar în absența unui abuz fizic sau sexual. Cercetările arată că în familiile în care părinții inspiră frică și sunt imprevizibili, copiii pot deveni dezvolta stări disociative. Ele au practic rolul de a oferi un refugiu, o lume paralelă, ferită de stimulii distructivi. Din păcate însă, aceste identități se dovedesc a fi distructive și interferează cu activitățile obișnuite, cu viața profesională și cea socială.

Există cazuri și în realitate, sau doar în filme?

Deși tulburarea există ca atare și este specificată în toate cărțile de diagnostic psihiatric, ea este extrem de rară. Cazurile prezentate în filme, cu acele alter-ego-uri diabolice, care pun la cale tot felul de infracțiuni fără ca „persoana reală” să își dea seama, sunt evident exagerate și în mare măsură provenite din imaginația scenaristului. Statistic vorbind, incidența tulburării de tip disociativ este de 0.1-1% în populația generală.

De asemenea, simptome specifice acestei tulburări pot să apară în același timp cu alte tipuri de tulburări psihiatrice. Câteva exemple ar fi depresia, anxietatea, abuzul de substanțe sau tulburările psihotice. Aceste asocieri cu alte probleme psihice îngreunează sau chiar fac imposibil diagnosticul.

Cum se tratează tulburarea de idenitate disociativă?

În cazurile extrem de rare în care tulburarea ajunge să fie diagnosticată, cele mai eficiente programe de tratament îmbină psihoterapia cu tratamentul psihiatric medicamentos. În cadrul ședințelor de psihoterapie, specialistul își propune descoperirea și lucrul cu evenimentele trecute care au dus la apariția acestei tulburări și de asemenea re-asocierea părților componente ale personalității care sunt, în realitate, fațete ale aceeași persoane.

By Psiholog Iasi Diana Todeancă